Unicornul veteran al Africii, Jumia Group, a facut valuri in 2019 cand a devenit prima companie de tehnologie de pe continent listata la Bursa de Valori din New York (NYSE). Astazi sunt un brand puternic cu prezenta in 11 tari de pe continent. Insa succesul lor a avut nevoie de un deceniu.
“Inceputurile Jumia au fost inspirate de oportunitatea uriasa existenta in Africa. Atunci cand ne-am lansat, in urma cu aproape 10 ani, nu exista niciun fel de prezenta e-commerce in Africa si a fost nevoie sa construim intreaga piata de la zero, cu un accent pe platformele noastre de logistica si pe platforma de plata” a spus recent instalatul Acting CEO al Jumia Group, Francis Dufay, pentru Forbes Africa.
Intrarea timpurie a gigantului comertului electronic pe piata virtuala africana nu numai ca le-a permis sa contribuie la formarea noilor piete online, dar le-a dat si ocazia sa se adapteze in pas cu dezvoltarea fiecarei tari in care au functionat.
„Este important de remarcat faptul ca, desi multi consumatori si vanzatori sunt destul de dornici sa adopte comertul electronic, fiecare tara o face cu propria sa viteza… in mod clar, multe tari de pe continent se afla intr-un moment crucial in dezvoltarea lor. Au facut progrese mari in ultimele decenii, dar inca mai e de lucru. Este esential sa ne asiguram ca dezvoltarea noastra viitoare este incluziva si ca aduce beneficii tuturor consumatorilor din Africa, iar tehnologia va juca un rol important”.
Aceasta privire de ansamblu asupra sectorului comertului electronic a fost o parte integranta a triumfului Jumia si a sustinut un ecosistem digital de cumparatori si vanzatori in continua expansiune, ceea ce le-a adus o masa fidela de urmaritori.
„In ciuda provocarilor cu care ne-am confruntat atunci cand am intrat pentru prima data pe piata africana, acum suntem principala platforma de comert electronic din Africa. Suntem mandri ca, in 2021, aproximativ 100.000 de vanzatori activi, inclusiv companii si antreprenori africani locali, au colaborat cu Jumia pentru a atrage milioane de consumatori. Jumia are peste 4.000 de angajati in 11 tari. In plus, beneficiem de o notorietate puternica a brandului, cu 1,1 miliarde de vizite in 2021 si avem 50 de milioane de produse disponibile pe platforma noastra”, explica Dufay.
Popularitatea lor incontestabila si loialitatea fata de brand au nascut, in mod firesc, comparatii cu alti titani consacrati ai internetului precum Amazon sau Alibaba. Cu toate acestea, desi compania se bucura de aceste aprecieri, Jumia ramane ferma in caracterul unic al identitatii sale ca brand african.
„Desi suntem un jucator important in domeniul e-commerce, operam pe un continent care este foarte diferit de Asia si de America de Nord. Intelegerea profunda de catre Jumia a complexitatilor economice, tehnice, geografice si culturale din Africa permite companiei sa ofere o solutie de comert electronic care se straduieste sa raspunda nevoilor si preferintelor vaste atat ale vanzatorilor, cat si ale consumatorilor” a mai spus Dufay.
O parte a acestei identitati africane distincte este reteaua de logistica extinsa a celor de la Jumia, ce reprezinta o mare parte a afacerii lor, alaturi de platforma proprie de plati, JumiaPay. Ca parte a operatiunilor sale, compania detine depozite dedicate, statii de preluare si peste 100 de furnizori locali terti de servicii de logistica, ceea ce permite livrarea last-mile si o acoperire extinsa. In mod impresionant, 27% din coletele lor sunt livrate in zonele rurale.
Fara indoiala, intelegerea profunda de catre Jumia a culturii de business de pe continent a contribuit si la dezvoltarea permanenta. Iar acest lucru a plasat compania chiar in structura vietii consumatorilor.
„Comertul electronic ofera in Africa o solutie pentru nevoile zilnice ale consumatorului. Deoarece Africa are o populatie nebancarizata semnificativa, precum si o oarecare neincredere mostenita fata de comertul electronic, a fost important pentru Jumia sa aiba in vigoare programe, precum plata la livrare. Este ceva unic pentru comertul electronic. Concentrarea noastra pe categorii de produse de zi cu zi, cum ar fi moda, frumusete si ingrijire personala, este esentiala pentru a ne pozitiona in centrul consumului cotidian in Africa”, noteaza Dufay.
Extinzand pe mai departe aceasta tendinta, Jumia Group a anuntat un parteneriat interesant pe partea de logistica cu serviciul american de livrare prin drone Zipline, pe pietele lor din Africa de Vest. In acelasi timp, au deschis doua noi centre tehnologice in Egipt si au inca unul suplimentar planificat pentru Kenya, in viitorul apropiat. Aceste mutari nu numai ca vor promova operatiunile companiei pe continent, dar vor reprezenta un sprijin in construirea unui canal de talente foarte important pentru a sprijini dezvoltarea pe mai departe.
In viitor, platforma de comert electronic intentioneaza sa continue sa-si consolideze radacinile continentale si asteapta cu nerabdare sa faca parte din povestea africana din mediul online, in deceniile urmatoare.
„Per ansamblu, suntem absolut convinsi ca avem strategia potrivita pentru a construi platforma castigatoare de comert electronic in Africa si pentru a duce Jumia la profitabilitate. Avantul puternic pe care il vedem in utilizarea platformei noastre si relatia pe care o avem cu brandurile si cu vanzatorii ne ofera si mai multa incredere in oportunitatea importanta pe care o avem in fata si in capacitatea noastra de a obtine cea mai mare parte din aceasta piata in crestere”, spune Dufay.