Un lucru foarte important pe care fiecare femeie trebuie sa il cunoasca, este acela ca in fiecare an trebuie sa aiba parte de un consult medical. In cadrul unui astfel de consult la o clinica de ginecologie sau senologie Cluj trebuie sa examineze sanii astfel incat sa poata constata daca exista modificari ale sanilor sau daca exista noduli.
De mentionat este faptul ca examinarea sanilor efectuata de catre un specialist in senologie, reprezinta o parte deosebit de importanta in ceea ce priveste depistarea precoce a cancerului la san, care este unul dintre cele mai raspandite tipuri de cancer in randul femeilor.
O multime de femei si-au pierdut viata odata cu trecerea timpului din cauza cancerului, si din cauza cancerului la san in mod special, insa acum exista mai multe metode prin care se poate depista inca din faza incipienta cancerul la san, iar astfel se poate trata inca de la inceput, iar sansele de vindecare sunt mult mai mari.
Revenind la examinarea sanilor, de mentionat este faptul ca de multe ori nodulii mamari sunt descoperiti acasa de catre femei, in timp ce isi auto-examineaza sanii. Atunci cand o femeie simte ca ar putea avea un nodul, se poate programa la senologie Cluj, iar un specialist va putea depista rapid daca exista o modificare care la ultima examinare nu a putut fi observata.
In cazul in care pana la momentul actual nu ati mai avut o astfel de examinare, trebuie mentionat faptul ca in timpul examinarii, specialistul le solicita femeilor sa ridice mainile deasupra capului, sa le lase libere de-a lungul trupului sau chiar sa le apese pe solduri.
Probabil va veti gandi care sunt motivele pentru care specialistul solicita aceste lucruri, insa trebuie mentionat faptul ca in acest fel va putea sa observe daca exista diferente de marime intre cei doi sani, si daca exista de-asemenea diferente de forme intre cei doi sani.
Totodata, senologul va verifica textura pielii sanilor, astfel incat sa poata constata daca exista adancitura, roseata sau daca exista un alt semn anormal pe care nu l-a observat la ultima examinare.
De-asemenea, merita mentionat faptul ca mameloanele trebuie sa fie examinate astfel incat sa se verifice daca exista scurgeri de lichid in momentul in care acestea sunt usor comprimate. In eventualitatea in care senologul depisteaza un nodul, trebuie mentionat faptul ca trebuie notata marimea, textura si forma acestuia, si trebuie ca specialistul sa verifice daca nodulul se misca cu usurinta.
In ceea ce priveste un nodul tare, trebuie mentionat faptul ca daca acesta are forma ciudata si este atasat ferm in interiorul sanului, sunt foarte mari sansele sa fie cancer. De-asemenea, orice care este descoperit ulterior in urma unei mamografii sau a unei ecografii mamare, va trebui examinat.
Cand este necesar examenul senologic?
Cu siguranta v-ati intrebat acest lucru. Ei bine, un examen senologic se recomanda atunci cand exista modificari ale mamelonului de tip eczema sau cand se observa modificari de culoare ale mameloanelor.
Cand au loc modificari tetumentare cum ar fi roseata sau retractii cutanate, cand are loc secretia mamelonara sau cand se simte un nodul sau ganglioni axiali palpabili, se recomanda un consult senologic.
De-asemenea, este recomandat ca femeile sa aiba parte anual de o examinare a sanilor, pentru ca in decursul unui an de zile se pot intampla atat de multe lucruri, asa ca este recomandat ca femeile sa puna pret pe sanatatea lor si sa isi examineze sanii, mai ales daca luam in considerare faptul ca acest tip de cancer de san, este cel mai frecvent in randul femeilor, insa se poate trata, mai ales in cazul in care este descoperit inca de la inceput.