Sumar articol:
Este întrebarea pusă de majoritatea tinerilor atunci când aceștia sunt abordați să doneze sânge. Donarea de sânge este un act de altruism față de cei nevoiași, nu este nicidecum o obligație, fiecare dintre noi fiind liber să aleagă dacă o va face sau nu.
Așadar consider că întrebarea este pusă greșit și de aceea o s-o reformulez și o să încerc să răspund la aceasta.
Care ar fi motivele pentru care am dona sânge?
Unul dintre motive ar putea fi faptul că în prezent există o cerere constantă de sânge, iar unitățile de sânge recepționate de la donatori pot fi păstrate pentru o mică perioadă de timp înainte ca acestea să fie folosite în mod adecvat.
Astfel dacă numărul donatori eligibili din România ar fi mai mare de 2% din actuala populație, iar aceștia ar dona sânge în mod periodic, de la patru până la șase ori pe an, problema insuficienței unităților de sânge în spitale ar fi de domeniul trecutului.
Un alt motiv ar fi că prin donarea de sânge poți acorda uneia sau mai multor persoane cel mai mare dar, cel al vieții (o șansă de a supraviețui). Din cantitatea de sânge donată de o singură persoană pot fi salvate viețile a trei pacienți, deoarece din aceasta se pot extrage următoarele elemente:
a) Celulele roșii (hematiile) – care se folosesc în special la pacienții din sălile de operații și reanimare.
b) Trombocitele – care sunt de mare ajutor bolnavilor de cancer și leucemie.
c) Plasma – care este folosită în principal la tratarea accidentaților și a bolnavilor cu arsuri.
Încă un motiv ne este dezvăluit de cercetările științifice realizate, care spun că donarea de sânge reduce cu până la 30% riscurile apariției bolilor cardiovasculare prin scăderea tensiunii arteriale, iar donatorii de sânge trăiesc mai mult decât media populației. De asemenea tot aceste studii ne arată că în cazul bărbaților care donează de cel puțin 3 ori pe an, riscul ca aceștia să fie expuși la un infarct este diminuat cu 50%, datorită prevenirii acumulării în sânge a unei cantități excesive de fier ce stă la baza acestei suferințe.
Pentru anumite persoane (de care vă veți lovi cu siguranță la centrele de donare de sânge) motivele, pentru o asemenea faptă nobilă, sunt de natură materială.
Donatorii pot primi:
- 7 tichete de masă în valoare de 9 lei fiecare.
- o scutire medicală pentru a servi la școală sau locul de muncă, valabilă pentru ziua în care donarea a avut loc.
- reducere 50% la abonamentele de transport în public (RATB și Metrorex) pentru o lună.
- analize gratuite și regulate ale sângelui, donatorul fiind ținut la curent în legătura cu propria stare de sănătate. Astfel, în cazul contractării unei boli grave precum hepatită, HIV, sifilis, tuberculoză, aceasta va fi depistată din timp și șansele de vindecare cresc considerabil.
- un mic control medical gratuit și rapid prin verificarea temperaturii, pulsului, tensiunii, greutății și istoricului medical. (Toate rezultatele controlului și ale analizelor sunt confidențiale!)
De multe ori aceste beneficii materiale se transformă într-o etichetă pusă donatorilor de cei ce sunt străini acestui proces. Astfel să nu vă mirați dacă veți încerca să îndemnați persoane mai mult sau mai puțin apropiate să doneze, folosindu-vă de propria experiență, iar ei să vă răspundă prin replici de genul: “Dar de ce ai donat? Aveai nevoie de bani?”, “Nu-ți permiteai să-ți plătești analizele la spital?” ș.a.m.d.
Pentru alte persoane motivele ar putea fi ori realizarea unui lucru corect (din propria perspectivă), compensarea pentru suferințele prin care aceștia sau persoane foarte apropriate lor au trecut, pentru asumarea responsabilității de a avea o viață sănătoasă astfel încât să fie apți de donare, sau pentru că le-a fost solicitat acest lucru de cineva drag.
Dar indiferent de motivele pe care le descoperi ca fiind importante pentru donarea de sange, regulile sunt aceleași pentru toți!
Nu poți dona dacă:
- nu ai cel puțin 18 ani.
- greutatea corporală este sub 50 kg.
- tensiunea arteriala nu este cuprinsă între 100 și 200 mmHg.
- dacă ai consumat băuturi alcoolice cu 24 de ore înainte de donare.
- suferi de anumite afecțiuni precum bolile de piele.
Procedura este relativ simplă, constând în urmarea câtorva pași și respectarea indicațiilor date de medici. Pentru a dona nu ai nevoie de programare, trebuie doar să te prezinți la centrul de donare în timpul programului recoltării de sânge.
Înainte de a dona ar fi indicat:
- să te odihneşti bine în noaptea de dinaintea donării.
- să mănânci bine la micul dejun sau prânz.
- să consumi cât mai multe lichide.
- să eviți consumarea de cafea sau alte băuturi ce conțin cofeină.
- să consumi alimente bogate în fier – carne roșie, pește, cereale imbogatite cu fier, stafide etc.
- să eviți mâncărurile grase de tip fast food.
Corpul trebuie să fie bine hidratat, așa că ar fi foarte bine să ai la tine o sticlă de apă din care să iei mici înghițituri în mod regulat. Hidratarea ajută atât la evitarea simptomelor de amețeală ce pot apărea în urma donării din cauza lipsei de alimentație corespunzătoare, cât și la desfășurarea unei recoltări rapide și sigure pentru donator și înlocuirea rapidă a cantității de sânge recoltată.
La intrare în centru de donare va trebui să lași buletinul și carnetul de donator (dacă nu ești la prima donare), ți se va da un chestionar pe care va trebui să-l completezi în sala de așteptare. Este foarte important să răspunzi sincer la toate întrebările din acel chestionar, nu uita că toate informațiile sunt confidențiale! După ce vei completa chestionarul, vei fi strigat la unul din ghișee unde ți se va înapoia buletinul și carnetul de donator, ți se va da încă o foaie și îndrumări către ce cabinet va trebui să te îndrepți.
La cabinet, medicul sau asistenta îți va lua chestionarul și îl va citi, punându-ți câteva întrebări legate de istoricul tău medical. Vei fi cântărit și măsurat, ți se va lua temperatura și tensiunea, iar apoi ți se va spune să te îndrepți spre un alt cabinet. La cel de-al doilea cabinet ți se va verifica nivelul hemoglobinei, iar dacă ești la prima donare ți se va spune ce grupă de sânge și ce fel de Rh ai.
Te vei întoarce la primul cabinet, unde nivelul hemoglobinei este consultat de medic. Dacă acesta consideră că ești apt pentru a dona în acea zi, îți va da carnetul, buletinul și o foaie pentru a te prezenta la cel de-al treilea cabinet, locul unde are loc și recoltarea propriu-zisă. Dacă medicul consideră că nu te aflii într-o stare fizică potrivită pentru a face față întregului proces, te va ruga să te întorci într-o altă zi și-ți va explica care sunt problemele și ce măsuri trebuie luate pentru ca acestea să fie rezolvate.
La cel de-al treilea cabinet are loc și magia. Vei fi rugat de una dintre asistentele prezente să te așezi pe scaunele întinse la unghi de 45 de grade și-ți va spune să te relaxezi. Unul dintre motivele pentru care persoanele nu doresc să doneze este frica de a intra în contact cu un anumit virus în timpul recoltării de sânge. Acest lucru nu se poate întâmpla datorită regulilor stricte aplicabile în cadrul unității și procedurii realizate.
Cum are loc procesul de donare de sânge?
Asistenta va veni și va desigila acul steril în fața ta, apoi îl va introduce în brațul ales de tine pentru a dona.
Este important ca în timpul recoltării de sânge (trebuie donată cantitatea de 450 ml de sânge) să fii relaxat! Pentru acest lucru poți asculta muzică, te poţi uita la televizor, poţi cânta sau recita versuri, ori poţi vorbi cu asistenta sau alți donatori prezenți în sală.
După ce sângele este recoltat, asistenta te va ruga să mai stai întins 5-10 minute și să apeși pe locul unde a fost introdus acul de seringă. Asistenta te va supraveghea pentru a ști dacă te simți bine, pentru a preveni senzațiile de leșin și amețeli. După cele 10 minute, ți se va spune că poți pleca și locul unde trebuie să te duci pentru a obține acele beneficii materiale.
După recoltare este de asemenea indicat:
- să mănânci un sandwich sau un baton cu ciocolată.
- să te rehidratezi prin consumarea de lichide.
- să eviți să ridici greutăți și să fii supus stresului în acea zi.
- să nu desfășori activități ce necesită un nivel ridicat de concentrare precum a conduce un autovehicul sau a practica un sport.
- să contactezi medicul imediat dacă în urma recoltării nu te simți bine.
Lista centrelor de recoltare de sânge din țară o poţi găsi aici. Până la următoarea recoltare trebuie să așteptați cel puțin 10 săptămâni, persoanele de sex masculin putând dona de 5 ori pe an, iar cele de sex feminin de 4 ori pe an.
Revenind la întrebarea “Care ar fi motivele pentru care am dona sange?”, motivele nu sunt aceleași pentru fiecare individ în parte, ele putând fi cuprinse în cele enumerate mai sus. În cele din urmă fiecare are propriile motive, mai mult sau mai puțin onorabile.
Personal, donez sânge pentru senzația de care ai parte după ce s-a terminat recoltare. Acel sentiment care apare în momentul în care realizezi că tocmai ai ajutat la salvarea unei vieți, că ai acordat o nouă șansă la viață unei persoane. Un sentiment care te face să te simți împlinit, care în cele din urmă este de nedescris…